Results 2018

RAPORT ȘTIINȚIFIC

În perioada ianuarie-decembrie 2018 s-au realizat deplasări ale membrilor echipei la șantierele arheologice de la Slava Rusă (Ibida), Jurilovca (Argamum), Murighiol (Halmyris), Isaccea (Noviodunum), Tulcea (Aegyssus), Saharna Mare (Republica Moldova), Orheiul Vechi (Republica Moldova), pentru participare la săpături arheologice, colectare probe de sol și probe pentru analize de polen și fitolite, colectare materiale faunistice și arheologice; s-a realizat pregătirea materialelor faunistice și arheologice în vederea analizei (spălare, marcare, restaurare), cât și o parte din analiza materialelor faunistice. S-au realizat deplasări la muzee (Muzeul National de Istorie a României din București, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, Institutul de Arheologie al Academiei de Științe din Chișinau-Republica Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat "Ion Creangă" din Chișinău, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei - Chișinău (Republica Moldova) pentru analize de materiale faunistice. În cursul acestor deplasări materialele faunistice care până în prezent nu au mai fost analizate, au fost triate, spălate, marcate și apoi transportate la Laboratorul de Arheozoologie al Facultății de Biologie Iași unde se realizează identificarea anatomică și taxonomică. S-au realizat stagii de documentare la muzee din România (ICEM Tulcea, Constanța) și la muzee și universități din Varna și Chișinău. Au fost căutate publicații relativ la tema proiectului utilizând internetul, aceste date din literatura de specialitate fiind necesare pentru efectuarea comparațiilor.

CERCETĂRI ARHEOZOOLOGICE

Eșantioane arheozoologice studiate

1. Babadag (cultura Babadag)

Cercetările arheologice de pe Dealul Cetățuia de la Babadag s-au derulat în perioada 1962-2010. Așezarea de la Babadag este localizată la aproximativ 2,5 km de orașul Babadag (județul Tulcea), pe malul lacului cu același nume. Locuirea de la Babadag se datează în intervalul cuprins între sfârșitul secolului XI/începutul secolului X a.Cr. și sfârșitul secolului VIII/începutul secolului VII a.Cr. Din acest sit au fost analizate deja două loturi de resturi faunistice, provenite din diferite campanii arheologice. Un eșantion constituit din 504 resturi faunistice a fost analizat în anul 2008 (Haimovici, 2008); analiza arheozoologică pentru un alt eșantion, format din 2848 resturi faunistice a fost publicată în anul 2013 (Stanc, Ailincăi, 2013). În decursul anului 2018 au fost luate în studiu alte 2390 resturi faunistice, care provin de la pești (114 fragmente, reprezentând 4,77%), reptile (3 fragmente, reprezentând 0,13%), păsări (7 fragmente, reprezentând 0,29%) și mamifere (2266 fragmente, reprezentând 94,81%) (Tabelul 1). Resturile de pești provin de la sturioni, somn, crap și știucă. De la reptile s-au identificat plăcuțe dermice din carapacea și plastronul unor broaște țestoase.

Din totalul resturilor aparținând mamiferelor, numai 1451 au putut fi identificate până la nivel de specie. Pentru 815 resturi nu s-a putut realiza identificarea specifică datorită gradului ridicat de fragmentare. Resturile identificate aparțin mamiferelor domestice în proporție de 91,73%, respectiv sălbatice, într-o proporție de 8,27%. Speciile de mamifere domestice identificate în acest eșantion sunt: vita domestică (Bos taurus), ovicaprinele (Ovis aries și Capra hircus), porcul (Sus domesticus), calul (Equus caballus), măgarul (Equus asinus) și câinele (Canis familiaris). Distribuția resturilor identificate pe specii este următoarea: vită domestică - 602 fragmente (reprezentând 41,49%), ovicaprine - 371 (25,57%), porc - 183 (12,61%), cal - 132 (9,1%), câine - 38 (2,62%) și măgar - 5 (0,34%). Ponderea cea mai ridicată o au vita domestică și ovicaprinele (Tabelul 2). Lista speciilor de mamifere sălbatice identificate cuprinde șapte specii: cerb (Cervus elaphus), mistreț (Sus scrofa), iepure de câmp (Lepus europaeus), căprior (Capreolus capreolus), lup (Canis lupus), urs (Ursus arctos) și bursuc (Meles meles). Cerbul și mistrețul au cea mai bună reprezentare în eșantion (4,96% cerb și 2,20% mistreț) (Tabelul 2).

În cele două eșantioane anterior analizate (Haimovici, 2008; Stanc, Ailincăi, 2013) au fost identificate aceleași șapte specii de mamifere domestice, ponderea cea mai ridicată având-o tot vita domestică, urmată de ovicaprine. La lista speciilor de mamifere sălbatice identificate în situl de la Babadag trebuie să mai adăugăm încă două (bourul și vulpea) care au fost identificate numai în eșantionul analizat în anul 2013 (Stanc, Ailincăi, 2013), astfel completându-se lista faunistică pentru caracterizarea acestei așezări.

2. Saharna Mare (Epoca Fierului) (Republica Moldova)

În cursul campaniei de săpături desfăşurată în anul 2017 în situl de la Saharna Mare au fost recoltate 1396 resturi menajere, care provin din diferite contexte arheologice (straturi, gropi şi construcţii). Materialul faunistic colectat a fost împărţit în trei eşantioane, în funcţie de contextul cultural şi cel arheologic: un eşantion cultura Cozia-Saharna (cuprinde 150 resturi), un eşantion care cuprinde 796 fragmente din straturile ce ţin de nivelul de locuire getică şi un altul care cuprinde 450 resturi faunistice din gropi şi construcţii aparţinând culturii getice (Tabelul 3). Nu au fost identificate resturi de peşte; cu excepţia a două fragmente de pasăre, toate resturile faunistice aparţin mamiferelor. Pe resturile osoase au fost observate şi urme antropice (urme de arsură, tranşare), dar şi urme lăsate de câini. Resturile cu urme de arsură sunt numeroase, ele reprezentând 31% în fiecare din cele două eşantioane aparţinând culturii getice, şi 15% în eşantionul de cultură Cozia-Saharna. În toate cele trei eşantioane predominante sunt resturile provenind de la mamiferele domestice (92-97% din totalul mamiferelor identificate specific), proporţia fiind uşor mai ridicată în eşantionul de cultură getică (97%) (Tabelul 2). S-au identificat şase specii de mamifere domestice (bovina domestică, oaia, capra, porcul, calul şi câinele) în toate cele trei eşantioane. Ponderea cea mai ridicată o are bovina domestică, reprezentând 53-55% în eşantioanele culturii getice şi 64% în cel de cultură Cozia-Saharna. Pe al doilea loc ca pondere se găsesc ovicaprinele. Porcul domestic are o pondere mai redusă, cel mai slab reprezentat fiind în eşantionul culturii Cozia-Saharna (Tabelul 4; figura 1). Mamiferele sălbatice au o pondere redusă, variind de la 3% (eşantion Cozia-Saharna) până la 8% (eşantion cultura getică). Speciile de mamifere sălbatice identificate sunt cerbul, mistreţul (prezente în toate cele trei eşantioane), căpriorul şi iepurele de câmp (fiecare fiind prezent în două eşantioane) (Tabelul 4). Se observă prezenţa speciilor de pădure şi a celor de lizieră.

3. Enisala Palanca (Epoca Fierului)

Situl de la Enisala-Palanca, com. Sarichioi, jud. Tulcea este amplasat pe o terasă din loess, în imediata apropiere a zonei de contact dintre lacurile Razim şi Babadag. Cele mai vechi urme de locuire umane datează din eneolitic (cultura Gumelniţa), acestea fiind urmate de o aşezare din perioada timpurie a epocii fierului (cultura Babadag) dar şi de un sat şi un cimitir din perioada medievală (sec. XIV-XV). Aşezarea luată în studiu se poate data în sec. IX î.Chr. - începutul sec. VIII î.Chr. În cursul campaniei arheologice din 2013 au fost colectate 2577 resturi faunistice, provenind de la moluște (1,2%), pești (51%), chelonieni (0,59%), păsări (0,32%) și mamifere (47%) (Tabelul 5). Se remarcă proporția ridicată a resturilor de pește, fiind identificate resturi care provin de la sturioni (Acipenser sp.), crap (Cyprinus carpio), somn (Silurus glanis), plătică (Abramis brama), știucă (Esox lucius), șalău (Stizostedion lucioperca), biban (Perca fluviatilis). Dintre moluște s-au identificat valve de Unio sp. și cochilii de Helix sp. În eșantionul studiat, ponderea cea mai ridicată o au resturile provenite de la mamifere domestice (89%), speciile identificate fiind: Bos taurus, Ovis aries, Capra hircus, Sus domesticus, Equus caballus, Canis familiaris. Proporția cea mai ridicată o are specia Bos taurus (36,9%), urmată de Ovis aries/Capra hircus (25,8%) și Equus caballus (10,3%) (Tabelul 6). Resturile provenind de la mamiferele sălbatice au o reprezentare mai redusă în eșantion (11%). Dintre mamiferele sălbatice au fost identificate cinci specii: Cervus elaphus, Sus scrofa, Capreolus capreolus, Lepus europaeus și Ursus arctos. Cerbul (4,6%) și iepurele (3,9%) au ponderea cea mai ridicată între mamiferele sălbatice (Tabelul 6).

4. Piscul Crăsani (Epoca Fierului)

Cetatea geto-dacică fortificată de la Piscul Crăsani este situată pe malul drept al râului Ialomița, pe un pinten de deal, între satele Copuzu și Crăsani din comuna Balaciu, înconjurată de râpe adânci pe trei laturi care o făceau greu de cucerit. Cetatea a cunoscut o puternică înflorire în sec. II - I î.Hr., când au apărut și s-au dezvoltat în jurul ei așezări civile, cu un bogat inventar agricol, casnic și meșteșugăresc, și a avut o contribuție importantă realizarea statului geto-dac centralizat și independent condus de Burebista. În cursul campaniilor arheologice derulate în anii 2011, 2012 și 2013 au fost colectate 2437 resturi faunistice, provenind de la moluște (cinci valve de la Unio sp.), pești (8 fragmente de la pești teleostei), păsări (19 resturi, dintre care 8 sunt de Gallus domesticus) și cea mai mare parte de la mamifere (2405 resturi) (Tabelul 7). Nu au fost identificate elemente scheletice în conexiune anatomică. Numeroase resturi poartă urme de tranșare, ardere, cât și urme lăsate de dinții câinilor. Ponderea cea mai ridicată o au resturile de mamifere domestice (96%), speciile de mamifere identificate fiind: Bos taurus, Ovis aries, Capra hircus, Sus domesticus, Equus caballus, Canis familiaris. Proporția cea mai ridicată o are bovina domestică (40,8%), urmată de oaie/capră (27,08%) și porc (18,6%) (Tabelul 8). Mamiferele sălbatice au o reprezentare mai redusă în eșantion. Au fost identificate patru specii, atât de pădure cât și de lizieră: Cervus elaphus, Sus scrofa, Capreolus capreolus și Lepus europaeus; cerbul și mistrețul au ponderea cea mai mare în cadrul grupului de mamifere sălbatice.

5. Ibida - Slava Rusă (secolele IV-VI d.Hr.)

Cercetarea eșantioanelor faunistice de la Slava Rusă (Ibida) a continuat și în anul 2018, deoarece din acest sit arheologic a fost adunat în decursul timpului foarte mult material faunistic.

5A. Un prim eșantion analizat cuprinde resturi faunistice adunate în anul 2009 din sectorul curtina G (Turn 8) și în anul 2013 din sectorul curtina G. Materialele arheologice provenite din aceste sectoare au fost datate pentru secolele IV-VI d.Hr. (Perioada Romano-Bizantină). În acest eșantion au fost identificate resturi provenind de la moluște, pești, păsări și mamifere. Resturile de pește (23,12%) sunt într-o proporție ridicată comparativ cu celelalte eșantioane; resturile de mamifere au o pondere de 74,9% (Tabelul 9). Din totalul resturilor de mamifere identificate, 91% aparțin celor domestice, iar 9% celor sălbatice. Ovicaprinele sunt pe primul loc, dar urmate foarte aproape de bovina domestică; alte specii de maimifere domestice identificate sunt porcul, câinele, calul și măgarul. Lista mamiferelor sălbatice include șase specii, proporția cea mai mare având-o cerbul; celelalte mamifere sălbatice identificate sunt mistrețul, căpriorul, iepurele, lupul și vulpea (Tabelul 10).

5B. Un alt eșantion analizat provine din Sectorul T10, si resturile faunistice au fost adunate în cursul campaniilor arheologice derulate în anii 2011-2013. În acest eșantion proporția resturilor de pești și păsări este foarte redusă; mamiferele reprezintă 93,83% din întregul eșantion (Tabelul 11). Ponderea resturilor de mamifere domestice identificate specific este 86,2%, iar a celor sălbatice este 13,8%. Speciile de mamifere domestice sunt aceleași cu cele identificate în eșantionul precedent, numai că proporția mai mare în acest grup o are vita domestică, urmată fiind de ovicaprine. Pe lângă cele șase specii de mamifere sălbatice identificate în eșantionul precedent, în acest din urmă eșantion a mai fost identificat și bursucul (Tabelul 12).

5C. Un alt eșantion faunistic provine de la Proprietatea Andrușcă si a fost adunat în cursul campaniei arheologice derulate în anul 2014, materialele arheologice aparținând secolelor II, IV și V d.Hr. În acest eșantion au fost identificate numai resturi provenind de la pești și mamifere; resturile de la mamiferele domestice au o pondere de 91,92% iar cele de la mamiferele sălbatice 8,08%. Lista speciilor de mamifere domestice este similară cu cea prezentată la cele două eșantioane precedente, în acest din urmă eșantion vita domestică având ponderea cea mai mare (41,9%). Au fost identificate și șase specii de mamifere sălbatice, una dintre acestea, bourul, nemaifiind identificată în precedentele două eșantioane (Tabelul 13).

6. Halmyris-Murighiol (secolele IV-VI d.Hr.)

Situl arheologic, situat la 2,5 km est de satul Murighiol, este o puternică cetate romană şi romano-bizantină, sediu al unor unităţi militare şi staţie a flotei dunărene Classis Flavia Moesica; în acest sit au fost dezvelite monumente de arhitectură militară, civilă şi religioasă. De la Murighiol (județul Tulcea) în anul 2017 au fost analizate 995 resturi faunistice. Cercetarea arheozoologică a continuat și în anul 2018. De la Murighiol avem spre cercetare resturi faunistice provenind dintr-o singură campanie arheologică, derulată în anul 2014. În cursul anului 2018 au mai fost analizate 1079 resturi faunistice, provenind de la moluște (0,19%), pești (7,32%), păsări (0,46%), chelonieni (0,19%) și mamifere (91,84%) (Tabelul 14). Cea mai mare pondere o au resturile de la mamiferele domestice (89,36%); au fost identificate șapte specii de mamifere domestice, ponderea cea mai mare având-o vita domestică (53,8%). Resturile de mamifere sălbatice reprezintă 10,64% din totalul resturilor de mamifere identificate; au fost identificate șase specii de mamifere sălbatice, ponderea cea mai mare având-o cerbul și mistrețul (Tabelul 15).

7. Aegyssus (Secolele II-III d.Hr.)

Situată pe Dealul Monumentului, în partea de nord-est a orașului Tulcea, cetatea a fost construită la sfârșitul sec. IV a.Chr. Numele său, de origine celtică, derivă de la un legendar întemeietor, Caspios Aegyssos. Relatând evenimentele petrecute în anul 12 p.Chr., când orașul a fost atacat de către geți, Ovidius îl considera uetus urbs. La începutul sec. II cetatea a fost inclusă în limes-ul dunărean, devenind apoi - din sec. III - important sediu militar și ulterior, reședință episcopală (sec. VI). Viața urbană ia sfârșit la Aegyssus în primul sfert al sec. VII. Zona este din nou locuită în sec. X-XI (https://www.icemtl.ro/cetatea-aegyssus/). De la Aegyssus au fost analizate până în prezent 499 resturi faunistice, urând ca în anul 2019 să continue analiza celorlalte fragmente osoase. În prezentul eșantion 8,42% dintre resturi aparțin peștilor, 0,8% păsărilor iar 90,7% mamiferelor (Tabelul 16). Pentru grupul de mamifere domestice au fost repartizate 93,6% din totalul resturilor identificate specific, iar grupului de mamifere sălbatice 6,4%. Lista speciilor de mamifere domestice identificate cuprinde șapte specii, ponderea cea mai ridicată având-o vita domestică (57,5%). Dintre mamiferele sălbatice au fost identificate numai două, cerbul și mistrețul (Tabelul 17).

CERCETĂRI ARHEOLOGICE

Aegyssus, Parcul Monumentului, Municipiul Tulcea, jud. Tulcea (Figura 2)

Cercetările arheologice s-au desfășurat sub egida Institutului de Cercetări Eco-Muzeale "Gavrilă Simion" din Tulcea în colaborare cu Institutul de Arheologie al Academiei Române, Filiala Iași și Facultatea de Biologie a Universității "Al. I. Cuza" Iași. Cercetările arheologice din anul 2018 s-au desfășurat pe trei sectoare. Din punct de vedere cronologic, lotul faunistic descoperit la Aegyssus este deosebit de important pentru derularea proiectului întrucât, datorită stratigrafiei sitului - eșalonată din perioada elenistică târzie până în perioada bizantină timpurie și medie-bizantină - permite analiza comparativă și urmărirea caracteristicilor specifice fiecărei perioade.

Argamum/Orgame, Capul Dolojman, com. Jurilovca, jud. Tulcea (Figura 3)

În anul 2018 cercetările s-au desfășurat pe sectorul "Incintă Nord" al orașului antic într-un context arheologic datat, în general, în secolul VI p.Chr. Totuși, deasupra nivelului stâncii native apar o serie de materiale arheologice din epoca elenistică, inclusiv material faunistic, ceea ce permite analiza comparativă între această perioadă și perioada romană.

CERCETĂRI ARHEOBOTANICE

In 2018, cercetările arheobotanice s-au realizat atât pe teren (prospecțiuni si prelevare de eșantioane), cat si in laborator (preparare chimica si interpretarea preliminara a rezultatelor obținute). S-au prelevat peste 50 de eșantioane, care provin din mai multe situri arheologice (de ex. Ibida, Niculițel, Murighiol, Aegyssus s.a.). In vederea analizei fitolitelor, în 2018 au fost prelucrate o parte dintre eșantioanele provenite din situl Slava Rusa (punctul Ses). Prelevarea s-a făcut manual, dintr-un profil de sol (profilul nr. 20) deschis in lunca Slavei, in extra-muros, la o distanta de 200 m de zidul vestic al incintei. Din același profil au fost prelevate si probe in vederea analizei pedologice. In acest profil de sol, au fost identificate doua nivele antice de locuire extramurana: unul la adâncimea de 1m (fără artefacte) si unul la 1,65 m, care conține o cantitate mare de tegulae si ceramica de sec. IV-V. Pentru studiul fitolitelor au fost analizate (P66 - P74) nouă probe de sediment. Aproximativ 3 g/proba au fost supuse unui protocol standard. Nomenclatura utilizata a fost cea adoptata pe plan internațional. Toate preparatele au fost observate la microscopul optic cu transmisie (x400). Pentru a obține un rezultat valid din punct de vedere statistic, pentru fiecare eșantion s-a identificat un număr suficient de fitolite (peste 280). Sedimentele analizate evidențiază spectre de fitolite relativ omogene. In cele 9 esantioane analizate s-au identificat 10 morfotipuri: rondel, trapeziform sinuate, bilobate, globular, cylindric sulcate, bulliform cell, elongate, acicular hair cell 1, elongate dendritic, silica skeletons. In lipsa altor indicatori arheobotanici (polen, macroresturi sau carbune), rezultatele obtinute din analiza fitolitelor pot schița vegetația, dar doar parțial. Ansamblajele de fitolite indica dominanta gramineelor, îndeosebi a taxonilor din subfamilia Pooideae, subfamilie care include si specii cultivate precum grâul, secara, orzul. Morfotipul bilobate atesta prezenta subfamiliei Panicoideae. Nu este exclus asadar sa fi fost prezente specii de Panicum (mei salbatic sau mei cultivat). Ansamblajele de fitolite obținute din analiza acestor eșantioane evidențiază procentaje însemnate de fitolite de tip dendritic (Figura 4). Ponderea lor descrește înspre suprafața. Prezenta cerealelor este astfel atestata, fiind evident faptul ca populația respectiva desfășura activitati agricole in acea arie (perioada corespunzătoare pentru eșantioanele P74, P73, P72). Se pare ca un eveniment a avut loc (relativ) brusc si a perturbat aceasta activitate deoarece ponderea acestor elemente scade brusc foarte mult (P71). Este posibil ca aceste activitati agricole sa fi cunoscut insa o relansare (P70), dar semnalul este mult mai slab decât in eșantioanele de la baza (P74-P72).

Dicotiledonatele lemnoase au fost prezente de-a lungul timpului in zona respectiva, iar procentajele fitolitelor de tip globular susțin această ipoteza. In eșantioanele P73 si P74 aceste elemente sunt foarte bine reprezentate, ceea ce indica prezenta semnificativa a arborilor. Identificarea resturilor osteologice ce provin de la mamifere sălbatice de pădure, precum Sus scrofa ferus, Cervus elaphus, Capreolus capreolus, Vulpes vulpes, Ursus arctos, Canis lupus etc. confirma faptul ca imprejurimile erau impadurite.

Concluzii preliminare. Studiul fitolitelor permite obtinerea unor informatii privind diverse aspecte despre paleomediu, precum si obtinerea unor informatii legate de paleoeconomia comunitatilor de la Ibida. Analiza fitolitelor evidentiaza un spatiu deschis. Ansamblajele de fitolite indica dominanta gramineelor, indeosebi a taxonilor din subfamilia Pooideae, subfamilie care include si specii cultivate precum graul, secara, orzul. Dicotiledonatele lemnoase au fost prezente de-a lungul timpului in imprejurimi. Populatia respectiva cultiva cerealele.

CERCETĂRI PEDOLOGICE

Cercetările pedologice desfășurate în anul 2018 au avut ca scop principal obținerea datelor necesare pentru caracterizarea modului de utilizare a terenurilor și caracterizarea învelișului de sol în arealul așezărilor de epocă romano-bizantină de la Slava Rusă (cetatea Ibida). Pentru identificarea influențelor etapelor vechi de locuire asupra proprietăților actuale ale solurilor au fost utilizate diferite metode geostatistice cu ajutorul cărora a fost realizată modelarea spațială a conținutului unor elemente ale solului. De asemenea, pentru înțelegerea mecanismelor care controlează dinamica și modul de locuire al așezărilor antice în relație cu evoluția şi distribuția solurilor, au fost cartografiate și analizate o serie de perimetre eșantion din cadrul bazinului hidrografic al Slavei Ruse, caracterizate printr-o mare densitate a vestigiilor arheologice și bine documentate din punct de vedere pedologic. Această abordare facilitează corelarea analizelor de sol cu datele geomorfologice, arheologice și bioarheologice și interpolarea datelor în arealul cercetat dar și extrapolarea rezultatelor în regiuni adiacente.

Din punct de vedere metodologic, au fost utilizate metode convenționale de cercetare specifice științei solului, dar au fost abordate și unele metode şi tehnici noi specifice cartografiei digitale, prospecțiunilor geofizice (GPR), arheobotanicii, precum şi geostatisticii, cu scopul elaborării unor modele spațiale ale parametrilor de sol. Astfel, au putut fi evaluate cu un grad mai mare de acuratețe categorii de informaţii variate, a căror analiză integrată ne-a permis atât estimarea tendinței spațiale generale a variabilelor cantitative de sol şi a probabilității de apariţie a unor variabile calitative, cât şi înțelegerea altor fenomene complementare specifice arealelor cercetate. Analiza elementală a probelor prelevate din 16 profile de sol și 2 secțiuni arheologice amplasate în intra muros și extra muros, s-a realizat prin spectroscopie de fluorescență cu raze X (XRF) utilizând un spectrometru portabil INNOV-X SYSTEM Alpha Series, timpul de expunere fiind setat la 60 de secunde în modul "soil". În acest mod au fost determinate concentrațiile totale pentru un număr de 19 elemente (Ca, K, Ti, Ba, Cr, Fe, Co, Cu ș.a.). Datele pedologice au fost obținute ca urmare a cercetărilor proprii desfășurate în cadrul proiectului. Pentru analiza spațială a elementelor chimice, a fost utilizat un model numeric al terenului cu rezoluție de 10 x 10 m, plecând de la curbele de nivel și cotele topografice extrase de pe hărțile topografice 1: 5000. Datorită particularităților determinate de echidistanța curbelor de nivel (5m) și de densitatea redusă a cotelor altitudinale, interpolarea acestora s-a realizat utilizând modulul v.surf.rst din GRASS, care permite aplicarea unei funcții spline pentru obținerea unei suprafețe mai netede. Interpolarea prin regresie-kriging s-a realizat în programul SAGA-GIS v. 6.4.0 folosind modulul Regression Kriging, iar interpolarea prin kriging ordinar și IDW s-a realizat în programul ArcGIS v. 10.4 (ESRI) folosind modulul Geostatistical Analyst. Datele punctuale, asociate profilelor de sol, au fost prelucrate în programul Excel / XLSTAT.

De asemenea, au fost analizate 9 probe de sol și de sedimente, care au fost prelevate dintr-un profil realizat în proximitatea cetății Ibida, în vederea extracției fitolitelor. În acest scop, probele au fost supuse unui protocol standard (acid clorhidric, apă oxigenată, hexametafosfat de sodiu, polytungstat de sodiu), iar preparatul final obținut a fost montată pe o lamă, folosind ca mediu de observare ulei de imersie. Nomenclatura utilizată a fost cea adoptată pe plan internațional (ICPN, 2005). Toate preparatele au fost observate la microscopul optic cu transmisie (x400). Pentru fiecare eșantion s-a identificat un număr suficient de fitolite (peste 280) pentru a obține un rezultat valid din punct de vedere statistic.

Pentru exemplificare, redăm în continuare rezultatele preliminare obținute prin modelarea spațială a conținutului unor elemente ale solului din zona cetății Ibida, precum și cele privind analiza fitolitelor dintr-un profil de sol situat în extramuros (P20).

Astfel, în ceea ce privește spațializarea datelor de sol, într-o primă etapă s-au testat corelațiile valorilor variabilelor cu altitudinea, pentru a identifica situațiile în care altitudinea poate fi folosită cu succes ca predictor pentru interpolare. Probele de sol provin din locații cu altitudini cuprinse între 51 m și 153 m, media altitudinală fiind de 87 m. Cu o singura excepție (Zn), pentru toate celelalte variabile relația statistică cu altitudinea este una de inversă proporționalitate, indicând tendința de concentrare a elementelor chimice la altitudini reduse, probabil ca urmare a proceselor de catenă. În continuare, s-a procedat la aplicarea metodei de spațializare regresie-kriging, folosind altitudinea ca variabilă explicativă în modelul de regresie. Celelalte elemente chimice (Ca, Mn, Cu, Au) au fost interpolate prin kriging ordinar, cu excepția zincului pentru care s-a optat pentru o interpolare simplă de tipul IDW. Acest lucru s-a datorat slabei autocorelații spațiale în cazul acestui element, datorită, în principal, prezenței a 2 valori foarte diferite în puncte foarte apropiate (63, 37 ppm, la o distanța de doar 70 m).

Distribuțiile spațiale ale unor elemente chimice din sol sunt redate în figura 5. Se remarcă la majoritatea distribuțiilor tendința generală de acumulare a elementelor în zonele joase, de luncă. Există însă și abateri importante de la acest model. Cele mai mari concentrații din zona cetății se remarcă în cazul calciului, pentru care valorile ajung la 90000 - 100000 ppm, față de 10000-30000 ppm în restul arealului, în cazul potasiului, pentru care valoarea maximă se înregistrează pe latura nordică a cetății (peste 25000 ppm), în cazul iodului, sulfului și fosforului care prezintă distribuții spațiale asemănătoare, cu concentrațiile cele mai mari în zona cetății (> 12000 ppm pentru iod, > 8000 ppm pentru sulf, > 30000 ppm pentru fosfor).

O ipoteză pe care dorim să o testăm în etapa următoare este aceea dacă prezența siturilor arheologice este indicată de un grad mai ridicat de variație pe verticală a proprietăților solului. Această ipoteză pare logică având în vedere că materialul de sol din siturile arheologice este, în general, un material amestecat și cu evidente discontinuități fizico-chimice. Știm că prezența activităților umane vechi este indicată de concentrații ridicate în anumite elemente chimice, precum fosfor, potasiu, calciu etc. Însă, acestea pot fi cauzate și de factori naturali (concentrare pedogenetică a substanțelor, acumulare în lungul catenelor de soluri) sau de alți factori umani (ex: fertilizarea terenurilor agricole). Prin urmare, analiza variației pe profil a elementelor chimice indicatoare ale activităților umane vechi ar putea aduce un plus de certitudine analizei concentrațiilor acestora.

Prezentând numeroase anomalii în proximitatea siturilor arheologice, valorile parametrilor analizați indică faptul că solul actual este în mare măsură rezultatul intenselor transformări antropice care au avut loc din antichitate până în prezent, ca urmare a dezvoltării agriculturii și a fazelor succesive de defrişare şi reîmpădurire, precum și a fazelor succesive de locuire și de abandon a terenurilor, cum este cazul locuirii extramurane a cetății Ibida. Pentru identificarea și interpretarea acestor aspecte, datele arheologice și pedologice obținute ca urmare a realizării unui profil de sol (P20) la o distanță de 200 m în amonte de zidul vestic de incintă a cetății Ibida, au fost completate cu date arheobotanice, care confirmă în mare măsură prezența a două nivele antice de locuire, la adâncimile de 1 m și 1,65 m (Figura 6).

Evidențierea câtorva aspecte pe care le-am considerat mai relevante confirmă faptul că studiile pedologice de detaliu și cele arheobotanice, pot fi utilizate pentru reconstituirea spațială a teritoriilor agricole, identificarea vechilor așezări sau a strategiilor folosite de către comunitățile umane pentru maximizarea exploatării resurselor naturale.

Bibliografie

Haimovici S., 2008, Studiul materialului arheozoologic din așezarea hallstattiană de la Babadag, Peuce, S.N. 6, 149-164.

Stanc S., Ailincăi Sorin-Cristian, 2013, Studiul preliminar asupra unui eșantion faunistic provenit din situl de la Babadag (cultura Babadag), In Din preistoria Dunării de Jos. 50 de ani de la începutul cercetărilor arheologice la Babadag (1962-2012) (Editori Ailincăi S.C., Țârlea A., Micu C.), Editura Istros, Brăila, 503-510.

Disemination of rezults